Home arrow Aparitii in Media arrow ELSACO lanseaza noi produse si branduri
ELSACO lanseaza noi produse si branduri Imprimare E-mail

Titlu original: "ELSACO a lansat la CERF noi produse si branduri distribuite in Romania" 

"ELSACO a lansat la CERF noi produse si branduri distribuite in Romania", declara Ing. Doru POPA, Vicepresedinte/ Director IT Divizia Calculatoare si Tehnologii ITC ELSACO GRUP Botosani .

"In anul 2004 ELSACO a crescut cel mai mult in domeniul serviciilor IT"

Rep.: Cum vi s-a parut editia CERF 2005? S-a bucurat de mai multi sau mai putini participanti si vizitatori?
D.P.: Cred ca au fost mai multi participanti si vizitatori la aceasta editie. Mai multi participanti au fost sigur, pentru ca s-a mai deschis un pavilion. Faptul ca programul expozitiei a fost pana duminica inclusiv (toate editiile precedente se terminau sambata) a permis multor vizitatori sa vina la CERF in weekend.

Rep.: Remarcati schimbari sau focalizarea pe alte produse decat la editiile anterioare?
D.P.: Nu am remarcat schimbari deosebite. Din ce-am discutat cu organizatorii au fost multe cereri pentru standuri din partea firmelor de telecomunicatii si preconizez ca la viitoarea editie vom asista la cresterea semnificativa a numarului expozantilor din acest domeniu.

Rep.: A cata participare ELSACO a fost cea de anul acesta?
D.P.: Incepand cu anul 1998 firma ELSACO a fost prezenta an de an la CERF. Deci este cea de-a opta editie la care participam.

Rep.: Cu ce v-ati prezentat la targ? Au existat lansari de produse sau oferte deosebite pe care ati dorit sa le faceti cunoscute partenerilor?
D.P.: ELSACO a prezentat la CERF produsele sale cele mai semnificative:
- calculatoarele, notebook-urile si serverele ELSACO;
- componentele si accesoriile PC importate si distribuite in Romania de ELSACO;
- software si solutii dezvoltate de ELSACO.
De asemenea, am lansat la CERF noi produse si branduri distribuite in Romania de ELSACO: baterii reincarcabile (acumulatori) LENMAR, genti de notebook DICOTA, medii de stocare (CD/ DVD) profesionale NASHUA, etc. O importanta deosebita am acordat placilor de baza FOXCONN, care, incepand de anul acesta, vor fi folosite la toate calculatoarele asamblate de ELSACO.

Rep.: Cu ce rezultate si impresii reveniti? Ati atins obiectivele pe care vi le-ati propus?
D.P.: Obiectivul principal al CERF-ului este intalnirea cu clientii nostri din toata tara. Vrem sa-i informam despre directiile noastre de actiune si sa le ascultam parerea despre produsele noastre si despre ce au nevoie. Din centralizarea informatiilor adunate la CERF credem ca ne-am atins acest obiectiv.

Rep.: Conform datelor puse la dispozitie de ANIS, in anul 2004 s-a inregistrat o crestere de 12,6% in ceea ce priveste domeniul licentelor software, domeniul serviciilor IT a crescut cu 19,8%, iar piata IT cu 21,7%, fata de un estimat de numai 8,8%. Ne puteti spune daca cifrele se respecta si in privinta companiei ELSACO? Care a fost segmentul pe care ati crescut cel mai mult in anul 2004?
D.P.: In anul 2004 ELSACO a crescut cel mai mult in domeniul serviciilor IT, daca includem aici si dezvoltarea de software. Procentul de crestere realizat de ELSACO pe piata de software este mult mai mare decat cel mediu, prin faptul ca ne-am impus la nivel national cu ACE - programul de facturare si calcul a productiei la furnizorii de utilitati (energie termica, apa calda si apa rece). In ceea ce priveste piata IT, cresterea ELSACO a fost peste procentul calculat de ANIS, dar suntem decisi in acest an sa dublam rata de crestere.

Rep.: Specialistii in domeniu ne spun ca dezvoltarea "peste asteptari" s-a inregistrat la echipamente. ELSACO face exceptie de la aceasta regula?
D.P.: Parerea noastra este ca piata IT din Romania va creste constant cu rate mari (comparativ cu tarile din vestul Europei) pana in 2008, 2009.

Rep.: Ce estimari puteti face pentru anul 2005?
D.P.: Anul 2005 va fi un an de crestere accentuata pentru ELSACO in ceea ce priveste departamentul IT. Strategia noastra prevede cresterea importantei nationale a companiei noastre, pe anumite segmente de piata, precum si deschiderea catre piata internationala.

"Vrem ca, in 2007, salariul pe care-l va primi un angajat de la ELSACO sa fie egal cu cel pe care l-ar primi daca ar lucra la HP sau IBM"

Rep.: Exista, dupa parerea dumneavoastra, aceleasi mari diferente intre Romania si vestul Europei, sau incepem sa reducem din decalaj?
D.P.: In ceea ce priveste industria IT nu exista diferente regionale in ceea ce priveste oferta. Diferentele mari exista in ceea ce priveste orientarea cererii. Cred ca in Romania inca se mai cer produsele foarte ieftine, spre deosebire de tarile dezvoltate, unde acestea au cam disparut.

Rep.: S-a schimbat industria IT fata de anii anteriori?
D.P.: Industria IT este in continua schimbare si progres. Unele schimbari sunt predictibile, altele sunt surprinzatoare. In cadrul schimbarilor predictibile este inceputul achizitiilor sau a fuziunilor. Cred ca, incepand de anul acesta, vom auzi de tot mai multe achizitii de firme, vor ramane din ce in ce mai putine brand-uri pe piata.

Rep.: Pentru anii 2005-2008 se prognozeaza o inmultire a "fabricilor" de software cu "sute de specialisti" (gen Alcatel, Siemens Automotive - Timisoara, UbiSoft - Bucuresti) si aparitia lor, inclusiv la nivelul Moldovei. Considerati ca aceste estimari sunt corecte? Se transforma ELSACO intr-o asemenea "fabrica"?
D.P.: Din punctul nostru de vedere ELSACO nu doreste sa fie o parte a unei astfel de mari "fabrici" de software. Este evident ca acestea sunt conjuctural pe teritoriul Romaniei, in viitor daca gasesc forta de munca pregatita si mai ieftina isi vor muta "fabricile" in alte tari. Strategia ELSACO in ceea ce priveste divizia de software este consolidare pozitiei nationale si colaborarea cu parteneri din vestul Europei, pentru realizarea de software pentru clientii externi.

Rep.: Ce va doriti sa insemne anul 2005 pentru compania ELSACO?
D.P.: Am dori ca 2005 sa insemene pentru noi inca un pas facut in maturizarea firmei si pregatirea acesteia pentru intrarea in UE din 2007. Suntem constienti ca acest moment va fi foarte dificil pentru noi si de aceea vrem sa imbunatatim performantele firmei noastre, sa le apropiem cat mai repede de cele ale firmelor din vestul Europei. Pentru mine masura acestei comparatii este salariul pe care-l primesc angajatii ELSACO. Sper ca la sfarsitul lui 2005 unii din salariatii nostri sa primeasca mai mult de jumatate din salariul pe care l-ar fi primit la o firma similara din vestul Europei. Vrem ca, printr-o crestere continua, in 2007 salariul pe care-l va primi un angajat de la ELSACO sa fie egal cu cel pe care l-ar primi daca ar lucra la HP, IBM sau alta firma internationala de renume din domeniul IT.

(Site Oameni si Companii   - Marti, 10 Mai 2005 )