Legea 121

Legea 121/2014 (articolul 9, Directiva privind Eficiența Energetică) te obligă să faci un audit energetic o dată la 4 ani!

Elsaco Esco deține autorizațiile și pregătirea necesară pentru realizarea de:

Audituri energetice și analiza consumurilor de energie pentru companii care sunt înregistrate ca operatori economici în România și, legal, trebuie să facă o astfel de lucrare o dată la 4 ani (Legea 121/2014, art 9, directiva privind eficienta energetica).

Ce spune legea 121 din 2014, directiva privind eficienta energetica

(1) Operatorii economici care consumă anual o cantitate de energie de peste 1.000 tone echivalent petrol au obligația:
a) să efectueze o dată la 4 ani un audit energetic pe întregul contur de consum energetic; auditul este elaborat de o persoană fizică sau juridică autorizată în condițiile legii și stă la baza stabilirii și aplicării măsurilor de îmbunătățire a eficienței energetice;
b) să întocmească programe de îmbunătățire a eficienței energetice care includ măsuri pe termen scurt, mediu și lung;
c) să numească un manager energetic, atestat de Departamentul pentru Eficientă Energetică, conform legislației în vigoare sau să încheie un contract de management energetic cu o persoană fizică atestată de Departamentul pentru Eficientă Energetică care are statut de persoană fizică autorizată, sau o persoană juridică prestatoare de servicii energetice agreată în condițiile legii.

(2) În cazul operatorilor economici care dețîn subunități consumatoare a mai mult de 1.000 tone echivalent petrol (sucursale, puncte de lucru, precum și alte sedii secundare) amplasate în mai multe puncte geografice, care nu sunt legate direct prin funcționalitate sau rețele energetice, fiecare subunitate situată într-un punct geografic diferit de al celorlalte subunități este considerată din punctul de vedere al obligațiilor ce îi revin că unitate independența. Acestor unități independente le sunt aplicabile prevederile alin. (1).

(3) Programele de îmbunătățire a eficienței energetice prevăzute la alin. (1) lit. (b):
a) se elaborează în conformitate cu modelul aprobat de Departamentul pentru Eficientă Energetică;
b) se transmit Departamentului pentru Eficientă Energetică până la 30 septembrie a anului în care au fost elaborate.

(4) Operatorii economici care folosesc o cantitate de energie mai mare de 1.000 tone echivalent petrol pe an completează și transmit la Departamentul pentru Eficientă Energetică, până la 30 aprilie a fiecărui an, declarația de consum total anual de energie și chestionarul de analiză energetică a consumatorului de energie.

(5) Operatorii economici care consumă anual o cantitate de energie sub 1.000 tone echivalent petrol pe an, cu excepția IMM-urilor, sunt obligați să întocmească la fiecare 4 ani un audit energetic realizat de o persoană fizică sau juridică autorizată în condițiile legii și care stă la baza stabilirii și aplicării măsurilor de îmbunătățire a eficienței energetice.

(6) Operatorii economici prevăzuți la alin. (5) completează și transmit Departamentului pentru Eficientă Energetică, până la 30 aprilie a fiecărui an, declarația de consum total anual de energie.

(7) Operatorii economici prevăzuți la alin. (1), (2) și (5) care nu au realizat audituri energetice până la dată intrării în vigoare a prezenței legi sunt obligați să le realizeze până la 5 decembrie 2015.

(8) În vederea asigurării calității auditurilor energetice, pentru orice client final, Departamentul pentru Eficientă Energetică emite criteriile minime pentru auditurile energetice în baza cerințelor prevăzute în anexă nr. 4, precum și un regulament privind atestarea managerilor și autorizarea auditorilor energetici, cu excepția auditorilor energetici pentru clădiri.

(9) Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism, dezvoltă programe pentru a încuraja IMM-urile să se supună auditurilor energetice, precum și pentru punerea ulterioară în aplicare a recomandărilor acestor audituri.

(10) Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism poate să instituie scheme de sprijin pentru IMM-uri, inclusiv în cazul în care au încheiat acorduri voluntare, pentru a acoperi costurile unui audit energetic și ale punerii în aplicare a recomandărilor rentabile formulate în urmă auditurilor energetice, în cazul în care măsurile propuse sunt puse în aplicare, cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.

(11) Operatorii economici care consumă anual o cantitate de energie de peste 1.000 tone echivalent petrol și care pun în aplicare un sistem de management al energiei sau al mediului, certificat de către un organism independent în conformitate cu standardele europene sau internaționale relevante, sunt exceptați de la elaborarea unui audit energetic odată la 4 ani.

(12) Autoritățile administrației publice locale din localitățile cu o populație mai mare de 5.000 de locuitori au obligația să întocmească programe de îmbunătățire a eficienței energetice în care includ măsuri pe termen scurt și măsuri pe termen de 3-6 ani.

(13) Autoritățile administrației publice locale din localitățile cu o populație mai mare de 20.000 de locuitori au obligația:
a) să întocmească programe de îmbunătățire a eficienței energetice în care includ măsuri pe termen scurt și măsuri pe termen de 3-6 ani;
b) să numească un manager energetic, atestat conform legislației în vigoare sau să încheie un contract de management energetic cu o persoană fizică atestată în condițiile legii sau cu o persoană juridică prestatoare de servicii energetice agreată în condițiile legii.

(14) Programele de îmbunătățire a eficienței energetice prevăzute la alin. (12) și alin. (13) lit. a) se elaborează în conformitate cu modelul aprobat de Departamentul pentru Eficientă Energetică și se transmit Departamentului pentru Eficientă Energetică până la 30 septembrie a anului în care au fost elaborate.

Acestea sunt elementele cele mai importante din legea 121 din 2014, directiva privind eficienta energetica, de care companiile ar trebui sa tina cont

Eficienta energetica este raportul dintre rezultatul constand in performanta, servicii, bunuri sau energie si energia folosita in acest scop (Directiva 2012/27/UE).

Economisirea de energie = reducerea consumului de energie prin schimbarea comportamentului sau prin diminuarea activitatii economice (Planul pentru eficienta energetica, Comisia Europeana, 8 martie 2011).

Utilizarea eficienta a energiei, cresterea eficientei energetice = realizarea unei unitati de produs, bun sau serviciu fara scaderea calitatii sau performanelor acestuia, concomitent cu reducerea cantitatii de energie necesare pentru realizarea produsului, bunului sau serviciului (Legea 199/2000 privind utilizarea eficienta a energiei, modificata prin Legea 120/2002).

 

Atfel spus, eficienta energetica reprezinta este obiectivul de a reduce cantitatea de energie necesara furnizarii de produse si servicii. De exemplu, izolarea unei cladiri permite utilizarea a mai putina energie de incalzire si racire pentru a atinge si mentine o temperatura confortabila. Imbunatatirile eficientei energetice se obtin, in general, prin adoptarea tehnologiilor si proceselor de productie mai eficiente si prin reducea pierderilor existente de energie.

 

Auditul conform legii 121 din 2014, directiva privind eficienta energetica va urmări:

Diagnoza stării inițiale a proceselor tehnologice

Schema fluxului tehnologic și de proces

Măsuri si recomandări

Dezvoltarea și implementarea de soluții/tehnologii de conservare a energiei (economie de energie și valorificarea energiei reziduale), estimarea eficienței privind controlul utilizării energiei și implementarea măsurilor energetice necesare

Elaborarea unor programe de măsuri privind creșterea eficienței energetice

(program anual cerut de ANRE pentru consumatorii industriali care depășesc pragul de 1000 tep, prin documentul ce trebuie depus la ANRE la fiecare 30 septembrie)