Cariere

Echipa Elsaco este mediul propice în care să te dezvolţi așa cum îţi dorești. Suntem o familie, iar puterea noastră pornește din spiritul echipei. Credem în antreprenoriat și apreciem iniţiativa, implicarea și orientarea spre rezultate. De aceea, îţi oferim ocazia să îţi dovedești potenţialul în echipa noastră, prin coaching sau cursuri de abilităţi funcţionale și manageriale. Oportunităţile de evoluţie în cadrul Elsaco îţi oferă ocazia de a fi stăpânul propriei tale cariere.

La Elsaco strategia noastră e simplă: angajăm oameni deosebiţi și îi încurajăm să își transforme visele în realitate. Noi credem în efortul susţinut, într-o atmosferă plăcută și în acel tip de creativitate care apare atunci când oamenii talentaţi din medii diferite abordează problemele din perspective diverse.

Dacă dorești să te alături echipei noastre, te rugăm să ne trimiţi CV-ul tău actualizat la hr@elsaco.com, specificând postul pentru care aplici.

Oportunităţi de carieră în Elsaco

Practică în Elsaco

Programul de practică urmărește:

  1. să ofere studenţilor înscriși la studii universitare sau postuniversitare în diverse domenii posibilitatea de a lucra într-un departament în care să-și poată îmbogăţi experienţa educaţională printr-o activitate practică;
  2. să familiarizeze studenţii cu mediul de afaceri, cerinţele lucrative, activitatea Elsaco.

Acest program de practică este valabil pentru Sediul Central Botoșani și punctele de lucru.

Domeniile de interes pentru Elsaco:

  1. energetică;
  2. automatizări;
  3. construcţii/instalaţii/energii neconvenţionale;
  4. IT.

Perioada:

Programul de practică în cadrul Elsaco are o durată de maxim trei luni și se derulează în sesiunea anuală, în perioada iulie-octombrie (sesiunea de vară).

Programul este full time, iar studenţii trebuie să lucreze în departamentul/ departamentele în care au fost selecţionaţi, ducându-și la îndeplinire sarcinile sub supravegherea unui membru al departamentului.

Condiţii de participare

Candidatul la programul de internship trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

  • să fie interesat și pasionat de domeniul ales;
  • să fie dornic să înveţe și să asimileze cât mai multe informaţii;
  • să aibă disponibilitate de a lucra pe teren;
  • să aibă disponibilitate de timp pe perioada participării la programul de practică (pe o durată de 3 luni);
  • să fie o persoană responsabilă;
  • să se înscrie.

Candidaţii eligibili (fără restanţe) și interesaţi de programul de practică vor trimite:

  • un formular de aplicare pentru programul de practică completat integral;
  • un Curriculum Vitae actualizat;
  • recomandare/solicitare din partea facultăţii;
  • o scrisoare de intenție în care să își expună motivele pentru care doresc să urmeze programul de practică la Elsaco.

Dosarul de aplicare trebuie trimis nu mai devreme de trei luni și nu mai târziu de două luni înainte de începerea programului prin:

  • email, la adresa hr@elsaco.com (preferabil);
  • fax;
  • poștă, la adresa: sediului central Elsaco, Botoșani (str. Pacea nr. 41A).

Aplicaţiile incorecte sau incomplete nu vor fi luate în considerare.

Numai candidaţii selecţionaţi vor primi informaţii referitoare la rezultatul procesului de selecţie, de îndată ce acesta a fost finalizat.

Avantajele studenţilor:

  • participarea la un program de practică monitorizat;
  • raport de practică și recomandare din partea noastră;
  • posibilitatea de a rămâne în echipa noastră, pe poziţii în departamente de profil, după finalizarea programului de practică.

Înapoi la început